Baile Termale Tasnad

Baile Termale Tasnad

Hippocrates, parintele medicinii, a fost primul care a afirmat ca ''Natura este medicul bolilor noastre''

Mama natura a fost generoasa cu Tasnadul in special datorita bogatiei apelor geotermale care, desi putin cunoscuta este una dintre cele mai bogate din regiune.

Pe teritoriul localităţii Tăşnad a fost descoperit un important zăcământ hidrografic termo-mineral, în anul 1978 fiind forat un puţ de captare a apei termale, la o adâncime de 1353 m (sonda 4715).

În ultimii ani a devenit atracţia unui număr din ce în ce mai mare de turişti din judeţele învecinate şi din străinătate datorită apelor sale termale.

Staţiunea turistică Tăşnad, parte a localităţii cu acelaşi nume, este situată la 2 km distanţă de centrul oraşului. Localizarea într-o zonă de câmpie şi dealuri joase conduce la caracteristici bioclimatice cu factori mai puţin agresivi, în care organismul uman nu trebuie să facă eforturi de aclimatizare, fără contraindicaţii, tipic pentru odihnă. Cura climatică combinată cu cea hidrotermală se poate efectua în intervalul mai-octombrie, în aer liber, iar în baze amenajate pe tot parcursul anului.

Staţiunea beneficiază în prezent de :

3 bazine cu apă termală neacoperite (2 mari şi unul de copii) şi o piscină cu apă cu apă rece în circuit închis cu recirculaţia apei, dată în folosinţă în 2006 (în extrasezon cu apă termală)
garderobă având cabine amenajate pentru masaje recuperatorii şi reflexoterapie;
spaţii de cazare;
unităţi de alimentaţie publică.

Apa termală, care are o temperatură de suprafaţă de 72ºC şi o mineralizare totală de 9,84 g/l, este predominant clorurată-bicarbonatată-sulfatată (din punct de vedere al dominanţei anionilor) şi sodică-calcică-magneziană în prezenţa amoniului şi potasiului. Aceste calităţi o recomandă pentru utilizarea în cura externă, în afecţiuni reumatismale degenerative, afecţiuni reumatismale abarticulare, afecţiuni neurologice periferice cronice, afecţiuni ginecologice cronice (în afara puseelor inflamatorii), afecţiuni posttraumatice, boli asociate (boli profesionale, endocrine, boli de metabolism), dar si pentru băi tonifiante, de întreţinere a condiţiei fizice sau, pur şi simplu, agremental, prin îmbinarea curelor de apă, aer şi soare.

Baile Termale Tasnad 1
Baile Termale Tasnad 2
Baile Termale Tasnad 3
Baile Termale Tasnad 4
Baile Termale Tasnad 5
Baile Termale Tasnad 6
Baile Termale Tasnad 7
Baile Termale Tasnad 8
Baile Termale Tasnad 9